Aproximativ 50 de angajați din departamentul Sports Operations al Betfair Romania Development au fost informați oficial ieri că vor fi disponibilizați începând din iulie.
Aceștia făceau parte din echipa responsabilă de oferirea suportului live pentru clienții unor dintre cele mai mari platforme de pariuri online și jocuri de cazino. Posturile desființate vizau gestionarea solicitărilor pariorilor, actualizarea cotelor și rezultatelor sportive, analizarea profilurilor clienților, monitorizarea pariurilor și prevenirea fraudelor.
Este pentru prima dată când Betfair Romania închide un întreg departament. Deocamdată, nu există informații despre eventuale compensații financiare pentru cei concediați, iar anunțul intern a fost redactat într-un stil corporatist vag, fără detalii concrete.
Firma pretinde că ar încerca să ofere alte joburi pentru cei dați afară, dar nu are nicio poziție deschisă care să corespundă specializării celor afectați.
Oficial, în comunicarea internă, compania pretinde că posturile desființate la Cluj vor fi reînființate la Dublin și Leeds, însă mai multe surse din interiorul firmei dau ca sigură migrarea acestor operațiuni către India, unde firma-mamă investește masiv de câteva luni, scrie dorusupeala.ro.
Poziția oficială a companiei privind schimbările organizaționale din cadrul Betfair Romania Development
În urma unei decizii de reorganizare a operațiunilor funcțiunii Trading UKI din cadrul Flutter Entertainment, grup din care Betfair Romania Development face parte, departamentul Sports Operations nu se va mai regăsi în structura organizației din Cluj începând cu luna iulie 2025. Rolurile aferente vor fi consolidate în birourile din Marea Britanie și Irlanda.
Angajații din cadrul departamentului Sports Operations, încadrați pe cele 44 de roluri în discuție, își vor păstra neschimbate responsabilitățile și beneficiile până la data menționată mai sus.
Prioritatea companiei este de a asigura colegilor din acest departament suportul necesar în identificarea altor oportunități în cadrul companiei, aliniate cu expertiza și așteptările lor. Această schimbare nu afectează în niciun fel structura sau activitatea celorlalte departamente din cadrul entității locale.