Pe 3 aprilie 1655, Clujul medieval a fost devastat de unul dintre cele mai cumplite incendii din istoria sa. Într-un oraș construit preponderent din lemn, cu case înghesuite pe străzi înguste și acoperite cu stuf și paie, flăcările s-au propagat cu o viteză incredibilă, transformând cetatea într-un infern de nestăvilit.
Incendiul devastator a distrus și Biserica Sf. Mihail
Incendiul a izbucnit la orele prânzului și, în doar câteva ore, a mistuit aproximativ 1.800 de case, reducând la cenușă trei sferturi din așezare. Printre edificiile distruse s-a numărat și Biserica Sf. Mihail, al cărei turn s-a prăbușit, iar clopotele s-au topit în flăcările mistuitoare. Dezastrul a afectat și zece dintre turnurile și bastioanele cetății, unde erau depozitate mari cantități de praf de pușcă, ceea ce a dus la explozii violente ce au agravat și mai mult situația.
Orașul a fost cuprins de o asemenea căldură, încât locuitorii, neputincioși, au renunțat să mai încerce să stingă focul. Înspăimântați, mulți au fugit în afara zidurilor cetății, lăsând în urmă tot ce aveau. Cei care s-au întors după consumarea dezastrului au găsit doar ruine fumegânde, iar viața de zi cu zi s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire. Lipsiți de adăpost, hrană și apă, unii au rezistat în condiții extreme, în timp ce alții au fost nevoiți să părăsească definitiv orașul.
Ajutorul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea
În fața distrugerii copleșitoare, locuitorii Clujului au apelat la principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, cerând sprijin pentru reconstrucția orașului. S-au solicitat materiale de construcție la prețuri accesibile și o perioadă de scutire de taxe, pentru ca locuitorii să-și poată reface locuințele până la venirea iernii. Totodată, s-a permis venirea meșterilor din alte regiuni pentru a contribui la refacerea orașului.
Reconstrucția a durat aproape un an, iar în 1656 s-a trecut și la refacerea fortificațiilor orașului, pentru a-l proteja de viitoare dezastre.
Vinovați au fost aspru pedepsiți
În urma incendiului, autoritățile au căutat vinovați, existând mai multe teorii și mărturii contradictorii. Două persoane au fost găsite responsabile și au fost condamnate la moarte. La 16 aprilie 1655, acestea au fost supuse unor torturi cumplite: li s-a turnat smoală fierbinte pe piele, li s-au smuls bucăți de carne cu clești înroșiți, iar în cele din urmă au fost duse pe malul râului Nadăș și arse pe rug.
Incendiul catastrofal a determinat orașul să adopte noi reguli de protecție împotriva focului. S-a acordat o atenție sporită depozitării muniției, întrucât, conform unei statistici din 1653, cetatea Clujului găzduia peste 102 tone de praf de pușcă. De asemenea, în mai 1656, s-a decis angajarea a doi observatori cu trompete și tobe, plasați în turnul Porții Podului, pentru a semnala rapid orice pericol iminent.
Marele incendiu din 3 aprilie 1655 a fost una dintre cele mai mari tragedii din istoria Clujului. În ciuda pierderilor uriașe, orașul a reușit să renască din cenușă, datorită sprijinului principelui și efortului colectiv al locuitorilor.
